Recomandari ieri
Horoscop ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Politica 28 Jan. 2013
Crin Antonescu nu crede ca sunt posibile negocierile in privinta numirilor procurorului general si al directorului DNA.
Nivelul de trai nu va creste, iar coabiterea dintre Traian Basescu si Victor Ponta nu va functiona, asa vad romanii anul 2013, potrivit unui sondaj IRES.
Fostul premier Calin Popescu Tariceanu a declarat, vineri, raspunzand unei intrebari, ca nu doreste sa candideze la sefia PNL, el mentionand ca partidul a obtinut recent, sub conducerea lui Crin Antonescu, o victorie electorala de care el se bucura foarte mult.
Calin Popescu Tariceanu a declarat, vineri, ca sustine ideea revenirii la un sistem de vot uninominal pentru conducerea PNL, apreciind ca mentinerea sistemului de lista din Statutul partidului va duce la teama de "represalii" si "razbunari", precum si autoingradirea unor libertati.
Vicepresedintele PNL Mihai Voicu i-a replicat, vineri, intr-o declaratie acordata MEDIAFAX , senatorului liberal Calin Popescu-Tariceanu, precizand ca decizia cu privire la candidatul pentru alegerile prezidentiale din partea USL a fost luata deja in Congresele PNL, PSD si PC.
USL va propune ca in noua Lege electorala, care trebuie adoptata pana la sfarsitul lunii iunie, numarul deputatilor sa fie limitat la 300 de persoane, iar in Senat fiecare judet sa fie reprezentat cu doar doi senatori, a declarat liderul USL, premierul Victor Ponta.
Presedintele Traian Basescu a declarat ca propune, ca solutie de deblocare a impasului in desemnarea procurorului general si a procurorului-sef al DNA, selectarea acestora de catre CSM si acceptarea persoanelor rezultate fara rezerve de catre Ministerul Justitiei si Presedintie.
Presedintele PDL Bistrita-Nasaud, deputatul Ioan Oltean, spune ca bugetul pe 2013 nu acopera promisiunile facute de USL, iar Guvernul "a inselat si a pacalit populatia prin promisiuni demagogice".
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, ca i-a cerut sefului Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale, Mircea Pop, sa vina la Bucuresti si daca va constata ca, joi seara, la Balea Lac, directorii companiei "se tineau de petreceri, nu de deszapeziri", ii va da pe toti afara.
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sambata, ca va propune la modificarea Statutului PNL introducerea unei formule de conducere "flexibila si mobila" si din care sa faca parte persoane mandatate indirect de alegatori, precum liderii grupurilor parlamentare, presedintii de CJ sau primari.
Traian Basescu a participat, sambata seara, la deschiderea Summit-ului CELAC-UE de la Santiago de Chile, care reuneste 63 de lideri din statele europene membre ale UE si din tarile Americii Latine si din zona Caraibelor.
Victor Ponta: "Povestea cu plagiatul va fi ca flota lui Basescu. Si peste 20 de ani o sa-mi zica cineva".
Comisia Europeana va publica raportul MCV fara a consulta si Romania in prealabil.
PDL Bucuresti va demara o campanie de sustinere si dezvoltare a Centrului Vechi al Capitalei, a anuntat Mihai Atanasoaei.
Fostul premier Calin Popescu Tariceanu a declarat, duminica seara, ca i-a propus de doua ori actulului lider al PNL, Crin Antonescu, sa fie ministru in Cabinetul pe care il conducea, fie la Educatie, fie la Externe, dar a fost refuzat.
Liderul deputatilor PNL, Dan Radu Rusanu, a declarat, luni, ca in ceea ce priveste amendamentele parlamentarilor USL, a existat opinia ca nu este corect ca acestia sa amendeze bugetul propus de propriul Guvern, insa fiecare ales a avut posibilitatea sa-si exercite acest drept.
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, ca raporturile institutionale dintre premierul Victor Ponta si seful statului, Traian Basescu, reprezinta un lucru normal, pe care, insa, nu l-ar numi "coabitare".
Liderul democrat-liberal Vasile Blaga a declarat, vineri, la Targu Jiu, ca nu intelege "graba" unora de a stabili candidatul PDL la Presedintia Romaniei, el mentionand ca Adriean Videanu este un posibil candidat, la fel ca si alti membri ai partidului.
Politica 29 Jan. 2013
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, intrebat cum comenteaza o afirmatie a lui Dan Voiculescu privind necesitatea unei noi suspendari a sefului statului, ca PNL nu discuta despre suspendare in lipsa incalcarii Constitutiei, iar in acest moment nu exista o astfel de incalcare.
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, ca ideea ca li s-ar fi interzis parlamentarilor USL sa depuna amendamente la bugetul de stat pe anul 2013 este falsa, el aratand ca in USL nu a fost luata nicio decizie politica prin care sa se impuna ceva parlamentarilor in acest sens.
Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, ca senatorul Dan Voiculescu a facut o "marota" din suspendarea presedintelui Traian Basescu, fiind vorba despre "o framantare interna" a liderului PC.
Presedintele roman Traian Basescu va merge vineri la Chisinau, unde se va intalni cu omologul sau moldovean, Nicolae Timofti, dar si cu liderii Aliantei pentru Integrare Europeana, aflata la guvernare in R.Moldova, relateaza PRO TV Chisinau.
Presedintele Comisiei de buget din Camera Deputatilor, liberalul Dan Radu Rusanu, a criticat dur FMI pentru masurile de privatizare propuse si pentru cum s-a derulat precedentul acord, in replica seful misiunii FMI, Erik de Vrijer, afirmand ca acuzele sunt fara temei si a cerut iesirea presei.
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, luni, nu crede ca este un candidat valabil pentru Presedintie din partea PDL, dar ca partidul va hotari la timpul potrivit, aratand ca sunt oameni mai tineri, care pot sa-si asume aceasta misiune.
Senatorul Dan Voiculescu, presedintele de onoare al Partidului Conservator, a anuntat, luni, in plenul Senatului, ca demisioneaza din functie.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, referindu-se la declaratiile lui Calin Popescu Tariceanu, ca nu e deloc convenabil pentru un partid sa ia decizii si de a doua zi unul sau altul sa le puna in discutie, deoarece induce neclaritate, afecteaza pozitia si credibilitatea partidului.
Presedintele PNL Crin Antonescu a declarat, luni seara, ca fostul premier Calin Popescu Tariceanu poate candida la viitoarele alegeri prezidentiale "din partea cui vrea", sprijinit de o formatiune sau alta, insa nu poate face acest lucru din partea PNL sau USL.
Politica 30 Jan. 2013
Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca va prezenta proiectul de buget si grupurilor parlamentare ale partidelor din opozitie, respetiv UDMR si PPDD, el aratand ca nu se asteapta ca acestea sa sustina prin vot bugetul.
Presedintele PDL Vasile Blaga se arata dispus sa candideze la Presedintia Romaniei anul viitor, daca partidul i-o va cere.
Proiectul Legii bugetului are pentru Educatie 2.000 de amendamente, 20 dintre ele fiind pentru Academie, restul pentru invatamant preuniversitar, superior si cercetare.
Raportul Comisiei Europene publicat miercuri pare sa intoarca pagina unui 2012 extrem de dificil in relatiile UE-Romania, potrivit unei copii a documentului la care portalul a avut acces, comenteaza EurActiv .
Presedintele Traian Basescu a tinut un discurs la Primaria din Lima, unde a fost primit de primarul orasului, Susana Villaran del Puente, urandu-i acesteia sa castige batalia cu sistemul si sa modernizeze orasul, asa cum a reusit si el in Bucuresti.
Raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare si Verificare, care se va da publicitatii miercuri, la Bruxelles, consemneaza faptul ca exista intimidari si hartuiri la adresa unor persoane din institutiile statului, precum ANI, Curtea Constitutionala, Inalta Curte de Casatie si CSM.
Politica 31 Jan. 2013
Comisia Europeana va face un nou raport despre progresele Romaniei in Justitie sub MCV pana la sfarsitul anului, a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al Comisiei, Mark Gray.
Executivul UE a primit plangeri de la reprezentanti ai CC, CSM si ICCJ printre altele in legatura cu atacuri de intimidare si hartuire prin media, a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene Mark Gray.
Purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat, miercuri, ca saptamana viitoare va avea loc o intalnire intre presedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, si premierul roman Victor Ponta, la solicitarea lui Ponta, in care se va discuta si despre Raportul MCV.
Romania este pregatita pentru Schengen, dar alegerile din anumite tari ar putea constitui probleme in finalizarea acestui proces, a declarat premierul Victor Ponta.
Premierul Ponta considera ca raportul CE contine anumite erori materiale, precum faptul ca nu s-ar fi intamplat nimic in cazul ministrilor verificati de ANI sau ca ar fi ministri cercetati pentru coruptie, iar acestea puteau fi indreptate daca "Mecanismul era si de Cooperare, nu doar de Verificare".
Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, ca va face aprecieri asupra raportului Comisiei Europene in privinta MCV dupa ce il va lectura complet in original, mentionand ca la prima vedere "e scris mic".
Fostul premier Emil Boc afirma ca Guvernul nu are o viziune orientata spre investitii, locuri de munca si dezvoltare economica, iar premierul Victor Ponta "da cu capul de pereti si vede ca tot ceea ce a vorbit" cand era in opozitie nu are acoperire in economie.
Completul de trei judecatori de la instanta suprema la care a fost repartizat procesul lui Dan Voiculescu privind privatizarea ICA a dispus, joi, ca dosarul sa fie judecat de completul de la Inalta Curte de Casatie si Justitie la care a fost initial, stabilind urmatorul termen in 5 februarie.
Comisiile de buget-finante au avizat, joi, bugetul Administratiei Prezidentiale pe anul 2013 in forma propusa de Guvern, desi reprezentanta Presedintiei, Andreia Iana, a aratat ca suspendarea din 2012 a afectat bugetul de salarii, pentru aproape doua luni nefiind achitate salariile celor destituiti.
Ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, s-a aratat multumita de concluziile raportului MCV si a anuntat ca va lua masuri in legatura cu singura critica adusa de Comisie ministerului, respectiv aceea ca n-a fost asigurata o baza de selectie larga legata de nominalizarile pentru sefia PICCJ si cea a DNA.
Vicepremierul Daniel Chitoiu a declarat, miercuri, ca s-a pus in Guvern intrebarea referitoare la care ar fi ministrii acuzati de coruptie, el aratand ca Relu Fenechiu, Varujan Vosganian si Liviu Dragnea nu se incadreaza in categoria celor acuzati de coruptie.
Comisia Europeana constata in raportul privind MCV ca Parlamentul a numit un nou Avocat al Poporului, insa precizeaza ca, intrucat a primit sprijinul deplin al coalitiei, dar nu al opozitiei, va fi deosebit de important "sa dovedeasca, in actiunile sale, ca se poata ridica deasupra partizanatelor".
Forta Civica va initia un proiect de lege pentru ca in Parlament "sa nu se mai gaseasca agenti sub acoperire", a declarat, miercuri, presedintele FC, Mihai Razvan Ungureanu, aratand ca parlamentarii trebuie sa se ocupe de legiferare si "sa nu aiba slujba dubla".
Raportul MCV faci referire la ministri din cabinetul Ponta care nu au ce cauta la guvernare.
Foloseste formularul de mai jos